CERCETARE, CONSERVARE ȘI PROMOVARE CULTURALĂ

LADA CU ZESTRE

ARHIVĂ

CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ
CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ARTĂ AL JUDEȚULUI TIMIȘ

FESTIVALUL – CONCURS ”LADA CU ZESTRE”
EDIȚIA A VIII - A, 2014

FAZA ZONALĂ

A început etapa zonală a Festivalului – concurs ”Lada cu zestre”, ediția a VIII-a 2014. Orașele Făget și Buziaș au găzduit etapa zonală a festivalului în data de 2 martie 2014. Folclorul și arta tradițională bănățeană au fost prezente în cadrul secțiunilor concursului: coregrafie, muzică, artă gastronomică tradițională, expoziții și meșteșuguri tradiționale, recitatori și teatru în grai bănățean. Zestrea timișeană s-a prezentat la Buziaș în cadrul unui spectacol care a avut invitați din localitățile: Buziaș, Chevereșu Mare, Tormac, Sacoșu Turcesc, Nițchidorf, Moșnița Nouă, Boldur, Darova, Racovița. De asemenea, la Făget a avut loc un spectacol în care localitățile invitate: Traian Vuia, Tomești, Pietroasa, Curtea, Margina, iubitorilor de folclor momente de creaţie timișeană.

În data de 9 martie 2014 a avut loc, la Costeiu și Jimbolia, următoarea etapă zonală a Festivalului – concurs ”Lada cu Zestre.” Au fost invitate la Coșteiu localitățile: Coșteiu, Belinț, Balinț, Bethausen, Bara, Ohaba Lungă, Ghizela, Secaș, Criciova, Găvojdia, Nădrag, iar la Jimbolia: Jimbolia, Comloșu Mare, Lenauheim, Gottlob, Cărpiniș, Iecea Mare, Checea, Teremia Mare, Tomnatic. Au fost organizate expoziții de artă și gastronomie tradițională, iar spectacolele au prezentat muzică și dansuri specifice localităților prezente la concurs. Dansurile de munte și de câmpie, momentele solistice, poezia în grai, doinele, muzica instrumentală au umplut sălile de spectacol.

Faza zonală a Festivalului – concurs ”Lada cu zestre” a contiuat în 16 martie 2014 cu orașul Recaș și comuna Foeni. La Recaș, Casa de Cultură ”Ion Cojar” a fost gazdă primitoare pentru localitațile invitate: Remetea Mare, Topolovățu Mare, Brestovăț, Bucovăț, Recaș, Giroc, iar spectatoriiau fost prezenți în număr mare, atât la expozițiile prezentate: costume populare vechi, fotografii și icoane vechi, obiecte cotidiene vechi și gastronomie tradițională, cât și la spectacolul de muzică și dansuri. La Foeni au fost invitate localitățile: Foeni, Uivar, Otelec, Livezile, Giera, Giulvăz, Peciu Nou. Aici jocul a fost elementul central al spectacolului, iar spectatorii s-au bucurat și de momente în grai bănățean.

Următoarea etapă a Festivalului – concurs ”Lada cu zestre”, ediția a VIII-a 2014, va avea loc în data de 23 martie 2014 și va avea loc la Sânnicolau Mare și Periam. Sânnicolau Mare va fi gazdă prentru localitățile: Sânnicolau Mare, Lovrin, Dudeștii Vechi, Periam, Sâmpetru Mare, Saravale, Variaș, Pesac.

Mulțumim pe această cale Consiliului Județean Timiș, primăriilor și consiliiilor locale, dar și referenților, participanților și spectatorilor pentru susținerea folclorului timișean.

FESTIVALUL – CONCURS ”LADA CU ZESTRE”
EDIȚIA A VIII - A, 2014

  • DESFĂȘURĂTOR
  • CENTRALIZATOR PUNCTAJ
  • CENTRALIZATOR PREMII
  • PREMII

  • SECȚIUNEA COREGRAFIE
  • SECȚIUNEA GASTRONOMIE
  • SECȚIUNEA EXPOZIȚII, COLECȚII
  • SECȚIUNEA MUZICALĂ
  • SECȚIUNEA RECITATORI