Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș profită de această perioadă, în care regulile de protecție sanitară ne impun în continuare distanțare fizică, și caută cele mai bune variante prin care să rămână aproape de spectatori. În ciuda depărtării fizice, încercăm să fim cât mai apropiați unii de alții și să le cunoaștem spectatorilor noștri opțiunile, dar și recomandările și sfaturile pentru viitoarele evenimente culturale pe care le vom organiza.
Tot ce trebuie să faceți ca să ne susțineți în acest demers este să completați un chestionar care vă păstrează anonimatul, nu vă ia mai mult de câteva minute, dar ne ajută pe noi să ne organizăm cât mai bine și să vă satisfacem în viitor cât mai multe dorințe legate de evenimentele culturale și artistice.
Chestionarul este disponibil pe paginile de facebook ale Ansamblului Profesionist Banatul, Școlii de Artă și Centrului de Cultură și Artă Timiș.
Mulțumim tuturor pentru ajutor!