Cursuri Școala de Arte

Oferta educațională: Școala de Artă oferă specializări în 19 domenii și pune la dispoziție cursuri cu predare colectivă, cursuri cu predare individuală, precum și cursuri care necesită un corepetitor.
Cursurile se vor desfășura în conformitate cu măsurile impuse de autorități pentru prevenirea și evitarea răspândirii îmbolnăvirii cu coronavirus.

 

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL ȘCOLII DE ARTE TIMIȘOARA

 

I. GENERALITĂȚI

Pentru anul de studii 2020/2021, Școala de Arte a lansat oferta înscrierii celor interesați la un număr de 19 specializări, din care:

Cursuri cu predare colectivă:

  • Muzică religioasă, cantori bisericești;
  • Maestru sunet, DJ;
  • Pictură, grafică, pictură pentru copii;
  • Sculptură (gips, piatră, lemn)
  • Pictură, artă decorativă, tehnici în pictură, iconografie;
  • Design vestimentar și de interior;
  • Cine-foto;
  • Dans modern, balet pentru copii;
  • Instructor dans popular-dansuri populare;
  • Curs meșteșugari (cioplitori în lemn, olărit, artă decorativă).

Cursuri cu predare individuală:

  • Vioară;
  • Pian;
  • Acordeon/armonică sârbească;
  • Saxofon – sopran, taragot, saxofon alto, clarinet;
  • Orgă electronică;
  • Chitară.

Cursuri care beneficiază de corepetiție:

  • Canto muzică ușoară;
  • Canto muzică populară;
  • Canto muzică clasică.

Având în vedere:

  • Ordonanţa militară nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgenţă care privesc aglomerările de persoane şi circulaţia transfrontalieră a unor bunuri, cu completările ulterioare;
  • Prevederile OG 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic Art.15(2) Programul de lucru al personalului artistic şi tehnic din cadrul instituţiilor de spectacole sau concerte este repartizat inegal;
  • Prevederile Legii nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă;
  • Măsurile ce se impun pentru prevenirea și limitarea unor posibile îmbolnăviri cu Coronavirus precum și viteza de propagare a acestuia, instructorii și experții coordonatori vor semna de luare la cunoștință a noilor norme igienico-sanitare și vor fi răspunzători de respectarea lor.

Astfel, cursanții au obligația:

  1. să poarte mască de protecție în timpul cursurilor cu predare colectivă;
  2. să păstreze distanța de minim 2 m între persoanele aflate în aceeași sală de curs;
  3. să-și dezinfecteze mâinile frecvent;
  4. să nu participe la cursuri dacă prezintă simptome de gripă, răceală, tuse, febră, rinoree,

Formatorii de artă, respectiv instructorii și experții au obligația:

  1. să poarte mască de protecție în timpul cursurilor;
  2. să se asigure că masca de protecție este purtată pe parcursul orelor de curs și de către cursanți (acolo unde este posibil);
  3. să se asigure că se păstrează distanța de minim 2 m între persoanele aflate în aceeași sală de curs;
  4. să nu permită intrarea la clasă a cursanților care au simptome de gripă, răceală, tuse, febră, rinoree, etc;
  5. să-și dezinfecteze mâinile frecvent;
  6. să se asigure că și cursanții își dezinfectează mâinile la intrarea în clasă;
  7. la cursurile cu predare colectivă coordonatorii au obligația să se asigure că se păstrează distanța de minim 2 m între cursanți;
  8. la cursurile cu predare individuală să nu permită prezența a mai mult de 3 persoane (1 cursant +1 profesor + 1 corepetitor);
  9. să dezinfecteze obiectele de uz curent din dotare (instrumente, microfon, unelte, pensule, aparate, etc) după fiecare folosire, și să aerisească sala de curs între ore;
  10. să anunțe conducerea instituției de orice suspiciune de încălcare a regulilor stabilite prin prezenta decizie;
  11. să nu permită vizitatori în incinta instituției (membri ai familiei, cunoscuti etc);
  12. să preia de la poartă cursanții minori și să se asigure că respectă normele de protecție;
  13. să-și organizeze cursurile în așa fel încât între fiecare cursant să fie o pauză de minim 10 minute; 

II. SPECIALIZĂRI

   Nr. crt     SPECIALITATEA ANI

STUDIU

PROFESOR TAXA/an

-lei

I  MUZICĂ
1 Canto muzică ușoară 3 ani -Georgiana Necșa

-Vanana Ciolac

900
2 Canto muzică populară  3 ani

 

 

 

 

 

– Carmen Popovici Dumbravă

– Carmen Biruescu

– Raluca Stanca

– Iasmina Iova

– Gabriela Zaharia

900
3 Corepetitie-canto muzica populara 3 ani -Horia Golesie

-Dragomir Ovidiu

50
3 Canto muzică clasică 3 ani – Vanana Ciolac 900
4

 

Muzică religioasă

Cantori bisericești

2 ani – Vasile Bădescu 850
5 Vioară 5 ani – Edmund Dandoți 900
6 Pian 5 ani -Anca Lazarescu

– Roxana Pîrvu

900
7 Acordeon/Armonică sârbească 3 ani – Boban Constantinovici 900
8 Saxofon-sopran, taragot, saxofon alto, clarinet 3 ani – Daniel Iova

– Silviu Drăgan

900
9 Orgă electronică 3 ani – Sorin Todor 900
10 Chitară 3 ani – Alexandru Faur 900
11 Maestru de sunet, DJ 2 ani – Sorin Bârcă 850
II

ARTE VIZUALE

12 Pictură, grafică, pictură  pentru copii 3 ani -Liliana Georgiades 850
13 Sculptură (gips, piatră, lemn) 3  ani – Remus Irimescu 850
14 Pictură, artă decorativă, tehnici în pictură, iconografie 3 ani – Lucia Stoica 850
15 Design vestimentar şi de interior 3 ani – Gabriela Muscan 850
16 Cine – foto 2 ani – Cosmin Danciu

– Constantin Huțanu

850
III COREGRAFIE
17 Dans modern, balet pentru copii 2 ani – Adela Scorobete 850
18 Instructori dans popular-dansuri populare 2 ani – Floarea Munteanu 850
 

IV

MEȘTERI POPULARI
19 Curs meșteșugari (cioplitori în lemn, olărit, artă decorativă) 1 an – Remus Irimescu 850

III. PROCEDURA DE ADMITERE

Școala de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, organizează înscrieri, în 01 – 30 septembrie 2020, respectiv 04 ianuarie – 22 ianuarie 2021, la toate specialitățile, puse la dispoziția publicului doritor, enunțată la capitolul II – Specializări.

Condiții de înscriere:

  1. pentru clasa de canto muzică populară, muzică clasică, muzică ușoară solicitanții trebuie să aibă minimum 14 ani împliniți la data înscrierii;
  2. pentru clasele de instrumente (orgă electronică, pian, chitara, vioară, etc) altele decât cele de suflat nu se solicită o vârstă minimă.
  3. pentru clasele de instrumente de suflat solicitanții trebuie să aibă minimum 10 ani împliniți la data înscrierii.
  4. pentru solicitanții cu vârste mai mici de 10 ani respectiv 14 ani, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș oferă posibilitatea înscrierii la cercurile artistice specializate;
  5. pentru instructor dansuri populare solicitanții trebuie să aibă minimum 18 ani împliniți la data înscrierii. Cursanții vor prezenta o adeverință care să ateste experiența necesară în domeniu.

IV. DOCUMENTELE NECESARE la înscriere:

  1. fișa de înscriere – Formular TIP (se solicită la secretariatul instituției);
  2. copie după CI sau, după caz, alt document de identificare care să aibă în conținut CNP-ul solicitantului (ex. certificat de naștere, pașaport etc);
  3. adeverință medicală eliberată de medicul de familie care să ateste faptul că solicitantul este apt medical și clinic sănătos;
  4. chitanță taxă de înscriere (copie);
  5. declarație de consimțământ privind acordul asupra prelucrării datelor cu caracter personal a cursantului major sau, după caz, declarație de consimțământ privind acordul asupra prelucrării datelor cu caracter personal semnată de către părinte/tutore/reprezentantul legal pentru cursantul minor (formularul tip se solicită la secretariatul instituției);

V. TAXE

  1. se achită o taxă de înscriere de 30 lei;
  2. taxele aferente cursului/cursurilor se achită după declararea ”admis” a fiecărui solicitant și repartizarea la curs. Termenul de achitare a taxei de școlarizare este de 30 de zile calendaristice, calculat de la data începerii anului școlar în 2 tranșe, după cum sunt specificate ca punctul VIII ”Reglementări cu privire la taxele școlare”.
  3. NU se percep taxe extrașcolare (taxe pentru spectacole, DVD-uri, protocol, examene, sonorizare, lumini, etc) în afara celor menționate mai sus.

VI. ETAPE

  1. Se completează fișa de înscriere, anexându-se documentele menționate la pct. IV, și se depune la secretariatul instituției.
  2. Evaluarea solicitanților se va face în perioada 21.09.2020 -25.09.2020 de către fiecare formator (instructor sau expert) în parte, în conformitate cu opțiunile exprimate în formularul de înscriere. Programarea evaluărilor va fi comunicată solicitanților de către formatori.
  3. Urmare a susținerii probei de aptitudini, respectiv a interviului, solicitantul va primi calificativul ”admis” sau ”respins”.
  4. Rezultatele probei se vor afișa în termen de 5 zile lucrătoare de la data examinării, la avizier și pe site-ul instituției.
  5. Deciziile examinatorilor (pentru probele de aptitudini specifice și cele de interviu) sunt definitive și nu se admit contestații.

VII. PROCEDURA REPARTIZĂRII CANDIDAȚILOR ADMIȘI

Solicitanții declarați admiși vor fi repartizați în limita locurilor disponibile, la clasa de curs a fiecărui formator (expert, instructor).

Norma didactică este de 27 de cursanți/formator, pentru cursurile cu predare individuală, fără posibilitatea depășirii acestui număr. Pentru cursurile cu predare colectivă, numărul cursanților este nelimitat. În procesul de repartizare a cursanților se va avea în vedere opțiunea acestora pentru un anumit formator, doar în limita locurilor disponibile pentru fiecare clasă în parte.  În cazul în care pentru opțiunea solicitată nu mai sunt locuri disponibile, repartiția se va face prioritar pentru formatorii angajați, obligațiile cursantului urmând a se păstra în privința îndrumătorului căruia i-a fost repartizat.

Cursurile Școlii de Arte încep în data de 1 octombrie, instructorii și experții au obligația de a lua legătura cu solicitanții pentru  stabilirea orarului.

Școala de Arte își rezervă dreptul de a substitui un formator prin numirea unui înlocuitor, pe parcusul anului școlar, atunci când desfășurarea cursului cu formatorul inițial nu mai este posibilă, astfel încât continuitatea cursului să nu fie afectată.

VIII. REGLEMENTĂRI CU PRIVIRE LA TAXELE ȘCOLARE

Pentru anul de studiu 2020-2021, se vor aplica următoarele TAXE:

  1. taxă de înscriere – 30 lei;
  2. taxă/an de studiu/cursant – pentru cursurile cu predare colectivă – 850 lei;
  3. taxă/an de studiu/cursant – pentru cursurile cu predare individuală – 900 lei;
  4. taxă/corepetitie–pentru cursul cu predare individuala-canto muzica populara -50 lei.

PLATA TAXELOR aferente anului de studiu, se face în 2 tranșe astfel:

  • Sesiunea I: 01.10.2020-31.10.2020

08.02.2021-08.03.2021

  • Sesiunea a II-a: 25.02.2021-25.03.2021

01.10.2021-01.11.2021

În cazul neachitării taxelor la termenele stabilite, pe baza referatului casierului, șeful serviciului Școala de Arte va face propuneri spre aprobare Consiliului administrativ al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș și mai apoi managerului, în vederea exmatriculării.

Cursanții, care din motive temeinice, nu pot face plata până la termenul scadent, vor face o cerere motivată de amânare a plății, supusă aprobării Consiliului administrativ al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș și duse la îndeplinire de către manager.

Formatorii, indiferent de forma de angajare, au obligația de a întocmi lunar, fișa de activitate și, odată cu aceasta, situația prezenței cursanților. În cazul în care cursanții acumulează cel mult 10 absențe nemotivate pe semestru, nu vor fi acceptați la examenul de promovare.

În termen de 30 de zile de la expirarea contractului cu PFA, acesta își va exprima dorința/disponibilitatea în scris, printr-o cerere depusă la secretariatul instituției, de a continua colaborarea pentru următorul an școlar.

Cererile depuse vor fi soluționate în termen de 30 zile, rezoluția acestora fiindu-le comunicată ulterior.

SUSPENDAREA CURSULUI operează în baza unei cereri aprobate de conducerea Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș pentru o durată de maxim 2 ani de la data încheierii ultimului an de studiu.

TRANSFERUL unui cursant al Școlii de Arte, din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș la o școală similară este permisă. Se va accepta de către conducerea instituției transferul solicitantului la sfârșitul anului, numai în urma unei motivații justificate și formulate în scris de către solicitant. Taxele școlare achitate către Școala de Arte Timișoara, la momentul cererii de transfer, nu se restituie. Pentru a putea opera transferul, este necesar ca la momentul cererii, cursantul să fie cu taxele școlare achitate la zi.

În cazul în care o persoană solicită transferul de la o școală similară la Școala de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, acesta va fi aprobat doar în limita normei didactice, respectiv 27 de cursanți/formator. Solicitantul va trebui să achite integral taxa prevazută pentru anul de studiu în care operează transferul și să  depună următoarele documente:

  1. Cerere de transfer;
  2. Foaia matricolă – în copie certificată eliberată de școala de la care se transferă;
  3. Copie dupa CI sau BI sau alt document ce conține CNP;
  4. Adeverință medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată de medicul de familie sau specialist, unde este cazul.
  5. Declarația de consimțământ privind acordul asupra prelucrării datelor cu caracter personal a cursantului major sau, după caz, declarația de consimțământ privind acordul asupra prelucrării datelor cu caracter personal, semnată de către părinte/tutore/reprezentantul legal pentru cursantul minor.

Transferul în cadrul instituției este admis numai după finalizarea anului școlar și se poate realiza în cadrul aceleiași specializări.

REDUCERILE DE TAXE sunt o facilitate acordată de instituție în cazul unor situații determinate si limitative, conform procesului – verbal încheiat cu ocazia întrunirii Consiliului administrativ al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș din data de 05 septembrie 2019, după cum urmează:

  • dacă un cursant urmează două sau mai multe specializări, primul curs se plătește integral iar următoarele sunt reduse cu 25%;
  • dacă sunt 2 cursanți, membri ai aceleiași familii, primul cursant plătește taxa integral iar cel de al doilea plătește taxa redusă cu 25%;
  • dacă sunt 3 cursanți, membri ai aceleiași familii, primul cursant plătește taxa integral și ceilalți membri vor plăti taxa redusă cu 25%.
  • beneficiază de gratuitate: angajații CCAJT sau PFA- colaboratori sau copiii acestora, pentru înscrierea la un singur curs. Pentru al doilea curs sau pentru a doua persoană din familie se aplică regimul de reducere a taxelor.

Între Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și cursant (sau reprezentantul legal, în cazul minorilor) se va încheia un contract de școlarizare pus la dispoziție de instituție. Ora de curs are o durată de 40 de minute. Această structură a orei de curs este obligatorie.

În situația în care cursurile se anulează datorită apariției unor dispoziții sau acte normative care prevăd suspendarea/anularea/interzicerea desfășurării de activități în spații închise sau a apariției cazurilor de COVID -19 la nivel de cursanți și formatori, se vor lua măsuri de organizare a activității în mediul online.

În cazul în care situația o impune, modul de organizare al cursurilor va fi modificat și comunicat în cel mai scurt timp cursanților și formatorilor, online.

La propunerea formatorilor coordonatori, un cursant cu merite și aptitudini deosebite poate cumula doi ani de curs într-unul singur, cu condiția achitării integrale a taxei de școlarizare aferente tuturor anilor de studiu prevăzuți în tabelul de la punctul II – Specializări și cu aprobarea managerului.

În cazul neprezentării la examenele de final de an, cursantul are posibilitatea de a fi examinat în cadrul sesiunii din luna septembrie a anului current sau în luna ianuarie, în cazul celor înscriși în sesiunea a II-a. Cursanții care nu au situația școlară încheiată și nu au solicitat examinarea sau reexaminarea prin cerere scrisă  și înregistrată la secretariatul CCAJT, până la data de 15 septembrie 2020, vor fi exmatriculați.

În cazul în care cursantul are peste 10 absențe nemotivate, nu va fi acceptat la examenul de promovare, riscând chiar exmatricularea, cu înștiințarea prealabilă și la propunerea formatorului.

Prezentul regulament se completează de drept cu actele normative în vigoare, în condițiile legii, cu Regulamentul intern și cu Regulamentul de Organizare și Functionare al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Orice propuneri de modificare şi completare a prezentului regulament, formulate de către persoane autorizate, vor fi analizate de către Consiliul administrativ și supuse aprobării.