parcul primaverii

În săptămâna Floriilor vă invităm la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara la Parcul Primăverii, unde începând cu vineri 15 aprilie 2022 vom crea împreună experiențe noi și povești inedite. Programul evenimentului poate fi consultat aici https://parculprimaverii.ro/#program.

Sâmbătă 16 aprilie 2022, începând cu ora 12,30 în spațiul expozițional al Muzeului Satului Bănățean din Timișoara dăm startul Festivalului Fanfarelor. Vor răsuna percuțiile, alămurile și instrumentele de suflat ale fanfarelor invitate: Fanfara Pro Amiciția din Timișoara, Fanfara Banater Musikanten, Fanfara din Giroc, Fanfara Societății Culturale Doinitorii Banatului din satul Vărădia, comuna Mercina, județul Caraș Severin și Fanfara Bisericii Ortodoxe din Almaș, județul Arad.

Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara din 10 Prăjini vor completa atmosfera de sărbătoare cu un recital de zile mari. Veți putea asculta melodii cunoscute din creația sa cum ar fi Margareta, Tango Toledo sau Balerina, interpretate alături de Fanfara din 10 Prăjini. Festivalul Fanfarelor este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și este prezentat de Tania Stavilă – Țunaș.

Duminică 17 aprilie 2022, la ora 16 Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei vor aduce atmosfera sacră a sărbătorilor la biserica de lemn din incinta Muzeului Satului Bănățean din Timișoara printr-un concert de toacă, intitulat ”În glas de toacă”, la care cei interesați vor putea lua parte activ.

Tot duminică la ora 17 va avea loc vernisajul expoziției de icoane pe lemn ”Lumina Florilor de Paști”, organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei. Expoziția va avea loc la Casa Națională din incinta Muzeului Satului Bănățean. Lucrările expuse sunt realizate de 80 de copii de la Atelierul de pictură Buna Vestire al Catedralei Mitropolitane și de la Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul. Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 aprilie – 1 mai 2022.

Parcul Primăverii este un program cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș.
Accesul este gratuit!