Pandemia și măsurile de protecție sanitară impuse de autorități i-au ținut departe pe artiști de spectatorii lor fideli. A fost prima data când un eveniment artistic organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș s-a desfășurat în fața unei săli goale.

A 7-a ediție a Festivalului Național de Folclor ”Tradiții la români” s-a derulat în acest an într-un mod cu totul atipic. Deși departe fizic de artiștii lor preferați, iubitorii de folclor bănățean le-au fost alături sufletește și au urmărit transmiunea online a spectacolului.

Peste 150 de mii de persoane au participat virtual la evenimentul dedicat împlinirii a 50 de ani de existență a Ansamblului Profesionist Banatul.
Spectacolul s-a axat pe istoria celor 50 de ani ai Ansamblului Profesionist Banatul. Începând din anul 1970 și până acum, traseul cultural al Ansamblului a fost unul în permanentă ascensiune profesională. Spectacolul de acum a adus încă o dată în amintirea colectivă atât vechea generație de dansatori, instrumentiști și soliști vocali, cât colaboratorii și mai ales tinerii care vor continua peste ani tradițiile, obiceiurile, dansurile și melodiile cu care Ansamblul Profesionist Banatul și-a câștigat notorietatea în întreaga lume.

Vechea generație a Ansamblului Banatul a fost reprezentată pe scenă de soliștii Aurelia Ardelean și Nelu Ungurușan și de instrumentiștii Luță Popovici și Ion Peptenar. Au cântat de asemenea tinerii care vor duce mai departe folclorul bănățean: Alexandra Acs, Alin Didraga, Ciprian Pop, Iasmina Iova, Daniel Scorobete, Doriana Talpeș, Bogdan Firu și Daniela Gruescu. Dintre foștii angajați ai Ansamblului, au urcat pe scenă soliștii Otilia Duma, Cornelia Lupulescu, Maria Milu Sorescu, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca și Dumitru Teleagă, precum și instrumentiștii Marius Cîrnu, Deian Galetin și Ioniță Ienea. Nu au lipsit din spectacol nici colaboratorii Ansamblului, Gheorghe Călțun Brancu și Nicu Novac. Au întreținut atmosfera de sărbătoare și trei dintre cele mai iubite și apreciate soliste de muzică populară din Banat: Liliana Laichici, Mihaela Petrovici și Andreea Voica.

Orchestra a fost condusă de dirijorul Sebastian Roșca, iar coregrafia a aparținut cuplului de maeștri Brândușa și Nicolae Stănescu. Spectacolul a fost prezentat de Felicia Stoian.

Vremurile pe care le trăim acum ne-au demonstrat tuturor că încercările și greutățile ne fac mai puternici. Așa s-a întâmplat și de această dată – artiști și spectatori deopotrivă au demonstrat că distanțarea fizică nu înseamnă de fapt decât apropiere sufletească.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș mulțumește încă o dată tuturor celor care i-au fost alături la această gala aniversară – adevărații iubitori și păstrători ai folclorului autentic bănățean, precum și spectatorilor care au transmis gânduri, mesaje, urări și speranțe de mai bine!