Școala de Arte din Timișoara sărbătorește luna dragostei prin intermediul muzicii printr-o serie de spectacole dedicate iubirii.

Iubim românește cu patimă și dor pe ritmurile muzicii populare în data de 14 februarie 2019, ora: 17: 00 la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș într-un spectacol, intitulat ”Tinerețe, floare rară” care celebrează iubirea indiferent de vârstă. Elevii clasei canto – muzică populară, clasa profesor Carmen Popovici – Dumbravă vor oferi un cadou muzical tuturor îndrăgostiților prin interpretări deosebite ale unor melodii îndrăgite cum ar fi: ”Pentru suflete pereche” sau ”Ce-am în inimă și-n gând”.

Acompaniază orchestra Școlii de Arte din Timișoara, dirijor: prof. Iosif Kalmar.

În 20 februarie Școala de Arte din Timișoara organizează la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, Str. E. Ungureanu, ora 17: 00 spectacolul, intitulat ”Micul artist” în care clasele de pian – prof. Alecsandra Radu și prof. Mihai Bîzgan vor oferi un recital plin de emoție.

În 21 februarie 2019, ora 17: 00 Școala de Arte din Timișoara, clasa canto – muzică populară –  prof. Raluca Stanca va oferi un spectacol intitulat: ”Viața mi-o petrec cântând”. Elevi cu vârste între 12 și 45 de ani vor aduce pe scena Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș cântece cunoscute cum ar fi: ”Dragu mi-i unde am venit” sau ”Cât îi Carașu de mare” în care iubirea și bucuria de a fi împreună sunt temele principale.

Acompaniază orchestra Școlii de Arte din Timișoara, dirijor: prof. Iosif Kalmar.

Clasele de vioară și pian ale Școlii de Arte din Timișoara, prof. Edmund Dandoți și prof. Roxana Pîrvu vor oferi iubitorilor de muzică clasică un recital, intitulat ”Arta sunetelor” în data de 22 februarie 2019, ora 18: 00 la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș din str. E. Ungureanu, nr. 1. Elevii cu vârste cuprinse între 6 – 25 de ani vor interpreta piese de Vivaldi, Paganini, Enio Moricone.

În data de 28 februarie 2019, ora 17: 00 elevii Școlii de Arte din Timișoara, clasa canto – muzică populară – prof. Gabi Zaharia și clasa instrumente de suflat: saxofon – prof. Daniel Iova și prof. Silviu Drăgan și clasa de orgă electronică – prof. Sorin Todor vor sărbători iubirea la români în cadrul unui spectacol intitulat: ”Vă cântăm de Dragobete”. Cântece în care vibrează iubirea și pasiunea de a cânta vor fi interpretate de elevii școlii cu emoțiile artiștilor aflați la debutul carierei.

Acompaniamentul este asigurat de orchestra Școlii de Arte din Timișoara, dirijor: Iosif Kalmar.

Manager: prof. Liliana Laichici